In 1690, au inceput lucrarile la prima mina, Terezia,
care gazduieste astazi o insula de sare, rupta parca din scenariile unui roman
Sf. Aflata la 112 metri adancime, mina poarta numele impratesei Maria Terezia a
Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana si este locul in care turistii
coboara pentru a se plimba cu barca pe apele line ale lacului de sare sau
pentru a citi in liniste o carte in timp cerespira aerul binefacator. Mina
terezia ofera si o priveliste unica asupra peretilor decolorati cu stalactite
si cu cascada de sare, declarata monument al naturii.
Dupa Terezia, a inceput exploatarea minei Iosif, singura in care sunetele se propaga in 20 de ecouri, datorita
formei sale si lipsei comunicatiile cu alte Sali. In tandem cu aceasta, si mina
Anton si-a donat resursele pentru ca
Salina Turda sa devina cea mai valoroasa din Transilvania.
Rudolf si Ghizela au fost ultimele mine de unde s-a
extras sarea, folosindu-se o noua metoda se explatare- peretii erau sapati in forma trapezoidala, nu in clopot ca
pana atunci. Astazi, mina Rudolf este punctul de atractie al salinei, locul in
care proiectiile de film si concertele
de orice gen suntla ele acasa, iar sporturile, precum baschetul, tenidsului de
masa, bawlingul sau minigolful sunt o experienta inedita pentru orice pasionat
de miscare. In mina Ghizela a fost amenajat un stationar balnear bine dotat
pentru pacientii cu afectiuni respiratorii, unde copiii se joaca in liniste, in
timp ce parintii urmaresc stirile pe principalele posturi de televiziune sau
navigheaza pe internet, gratie conexiunii Wi-Fi ofertita gratuit
Povestea Salinei Turda nu ar fi completa fara galeria Franz Josef, sapata cu dalta si
ciocanul din 1853 pana in 1870, pentru a transporta sarea la suprafata.
Minereul era, insa, ridicat din subteran cu ajutorul crivacului, o masina de
extractie actionata de caii reformati din cavalerie. In Sala Crivacului din salina, turistii pot vedea pe viu o astfel de
masinarie, fiind singura din Europa pastrata pe locul sau initial.
Salina Turda este pe deplin creatia taietorilor din sare,
care i-au sculptat peretii de-a lungul sutelor de ani pentru ca noi sa le putem
admira astazi opera, Meseria lor nu era deloc usoara, de aceea, inainte de a
cobori in subteran, spuneau o rugaciune in altar, iar dupa apel se apucau de
treaba. Dovada acestor fapte istorice este pastrata in Sala de Apel, unde poate
fi admirata si Scara Bogatilor, construita din lemn de brad in stilul barocului
transilvan in jurul anului 1700, pe care nobilii, propietarii salinei si
preotii coborau spre punctele in care fusesera sapate gurile de deschidere ale
minelor terezia si Rudolf.
In 2008, mareata salina a intrat intr-un amplu proces d
reamenajare, iar doi ani mai tarziu, aproximativ 500.00 de romani si straini ii
coborau scarile pentru a marca debutul unei noi ere, a cele mai meobisnuite
atractii turitice din Transilvania.
Salina Turda este un dar al acestor meleaguri pentru
oricine trăiește sau doar trece pe aici, ca turist prin Turda. Salina este un
simbol și o sursă de prosperitate, de sănătate și de mândrie pentru fiecare
turdean.
Făurită în perioada 1853-1870, Galeria Franz
Josef a fost realizată pentru a ușura și ieftini transportul sării la
suprafață. Altădată, pe aici era transportată sarea, la început în saci puși pe
spinările cailor, apoi, începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, cu ajutorul
vagoneților tractați de cai.
După sistarea exploatării, Salina Turda a
devenit adăpost antiaerian pentru populația orașului în perioada celui de al
doilea război mondial și, mai apoi, în intervalul 1948-1992, un tronson al
Galeriei Franz Iosif a fost utilizat ca depozit de brânzeturi.
La terminarea ei, Galeria Franz Josef avea 780
m, dar până la sfârșitul sec. al XIX- lea a fost prelungită cu încă 137 m,
ajungând la 917 m.
Primii 529 de metri sau 280 de stânjeni ai
galeriei, cum se spunea odinioară (1 stânjen este echivalentul a 1,89 m)
traversează roci marno-argiloase, motiv pentru care acest tronson a fost
susținut cu zidărie de piatră de 40 cm grosime. Pe peretele stâng al galeriei
sunt amplasați picheți (plăcuțe de piatră) cu o echidistanță de 10 stânjeni,
pentru a măsura lungimea galeriilor subterane.
Mina Rudolf, o impresionantă lume
a subteranului, care copleșește cu măreția și grandoarea sa, o veritabilă
comoară din adâncuri, denumită astfel în onoarea prințului Rudolf al Austriei.
Cupola trapezoidală a Minei Rudolf este adâncă
de 42 metri, lată de 50 și lungă de 80, o adevărată operă de artă. Mina Rudolf
este și ultimul loc în care sarea a fost exploatată la Turda.
172 de trepte te conduc spre vatra minei. Se
coboară 13 etaje, la fiecare pod de odihnă fiind marcat pe perete anul
în care a fost exploatat nivelul respectiv.
Pe semi-tavanul nord-vestic s-au format de-a
lungul anilor stalactite de sare. Ele urmăresc direcția unei intercalații de
sare macrocristalină de puritate ridicată (peste 99,9% NaCl).
Viteza de creștere a stalactitelor este de cca 2
cm/an, iar lungimea maximă până la care se dezvoltă este de aproximativ 3 m.
Liftul panoramic oferă turiștilor o imagine de
ansamblu asupra întregii mine.
Acolo, la 120 metri în subteran, găsești o serie
de activități inedite pentru spațiul în care te afli. Experiențe distractive,
pentru cei mici și cei mari – un amfiteatru generos care găzduiește spectacole
de tot felul, terenuri de sport, bowling, mini-golf, biliard, teren de sport,
tenis de masă, dar și un loc de joacă pentru copii, cu tobogane și mini-panouri
de baschet.
Roata panoramică, înaltă de 20 metri, este, și ea, unică, fiind
probabil singura roată panoramică din subteran din lume.
Un parc de distracții și relaxare, sănătate la
tot pasul, pentru toată familia.
Din Mina Rudolf, coborâm puțin mai jos, în Mina Terezia.
O cascadă de sare, un lac subteran,
stalactite și eflorescențe de sare completează echilibrul inert al uriașului
clopot.
Este cea mai veche lucrare minieră din tot
ansamblul Salinei Turda, sarea fiind exploatată în perioada 1690-1880.
Exploatarea sării în acest tip de camere a lăsat
în urmă goluri subterane de dimensiuni impresionante (în cazul minei Terezia):
90 m înălțime şi 75 m diametru. Adâncimea de la gura puțurilor până la baza
minei este de 112 m.
În Mina Terezia, stă, precum un domnitor, lacul subteran. O splendoare
unică, de până la 6 metri adâncime, fiind extins pe aproximativ 80% din
suprafața vetrei camerei de exploatare. În centrul lacului timpul a
format o insulă din sarea reziduală depozitată aici după anul 1880, an în care
a fost oprită exploatarea sării în această cameră. Chiar aici, în această zonă,
aerul este cel mai curat, cu cea mai mică concentrație totală de microorganisme
din aerul subteran, de 4 – 10 corpi microbieni / m3.
Galeriile prin sare te poartă către Mina Iosif, o mină conică ce coboară
la 115 metri adâncime față de suprafață şi cu diametrul la bază de 67 m. A
primit numele în onoarea împăratului Iosif al II-lea.
O poți vedea doar prin intermediul balcoanelor
săpate în sare, situate la nivelul galeriei de transport. Această mină este în
amenajare acum, pentru a fi si ea inclusă în circuitul de vizitare destinat
turiștilor.
Totodată, denumirea de „Sala Ecourilor” vine de
la reverberarea puternică a sunetului, datorată formei camerei și lipsa
comunicațiilor majore cu alte lucrări miniere. Sunetele sunt redate de până la
20 de ori.
O descriere din 1853 a Minei Iosif suna astfel :
”… prima ocna în care ești coborât într-un coș, cu funii, poate avea
adâncimea de 50 de stânjeni. Are o formă perfect aparținătoare căpățânei de
zahăr, care la gură e până la un punct căptușită cu lemn, mai jos începe să se
deschidă și se tot lărgește, până ce clopotul se lasă pe talpa netedă a sării,
cu diametrul de circa 30 de stanjeni….“ (Hetilap, 1853).
Legenda e vie, acolo, în adâncuri.
Sala Crivacului este o încăpere octogonală,
în care este montat un troliu cu ax vertical cunoscut sub denumirea de „crivac”
sau „gepel” .
Construit în anul 1881, Crivacul din salina
de la Turda este singurul utilaj de acest tip din toate salinele din Europa
care este conservat în locul în care a funcționat.
În Sala Crivacului, simți urmele procesului de
exploatare a sării. Parcă auzi copitele cailor și vocile “mileriștilor” sau
“rotarilor” care se ocupau de încărcarea sării în vasele de extracție și a
„ghepeliștilor, cei care mânau caii care antrenau crivacul.
Crivacul, un utilaj de extracție, era acționat
prin forța cailor și servea pentru transportul pe verticală a sării exploatată
din mina Rudolf, de la nivelul vetrei acestei mine până la nivelul galeriei de
transport, prin intermediul puțului de extracție situat în camera vecină. Poți
vedea anul construcției sale sculptat pe axul mașinii – 1881. Acesta l-a
înlocuit pe un altul, de dimensiuni mai mici, care a fost montat în anul 1864.
Piesele de metal al crivacului din Salina Turda
sunt realizate la aceeași fabrică din România – Reșița în care a fost produs
fierul din care este construit tot Turnul Eiffel.
Mai știm că pentru fiecare braț al Crivacului
erau pregătiți, cu schimbul 1 sau 2 cai. Aici, singura sursă de lumină erau
torțele și, din cauza iluminării slabe și a mișcării circulare, caii orbeau în
scurt timp – doar 2 săptămâni – de la ieșirea din Salină.
Istoria și povestea exploatării sării respiră
prin fiecare colț al Sălii Crivacului.
Mai departe, intrăm în Sala de Apel. Se numește așa pentru că această cameră era
locul ideal pentru a ține evidența persoanelor care intrau și ieșeau din Mina
Rudolf.
În Sala de Apel tronează, în toată splendoarea
sa, Scara Bogaților.
Pășim în secolul al XIX-lea, pe timpurile
Împăratului Francisc Iosif, ultimul mare principe al Transilvaniei și împărat
al Austriei, care se spune că a coborât pe această scară.
Scara Bogaților, situată în mijlocul Sălii de
Apel, servea drept acces spre minele Terezia și Rudolf înainte de finalizarea
lucrărilor la galeria de transport. Dâre paralele migălos tăiate pe pereți de
ciocanele tăietorilor de sare stau mărturie muncii istovitoare a necunoscuților
care au muncit aici de-a lungul secolelor.
Din momentul coborârii pe scări a Împăratului Francisc Iosif, nici un miner
nu a mai avut voie sa folosească această scară, ea fiind destinată doar
nobililor. De aici și denumirea ei, de Scara Bogaților. Este cea mai
veche structură de lemn din Salină, făcută din lemn de brad, având câteva
avantaje care îl recomandă pentru a fi folosit în mediul salin. Rășina sa
neutralizează sarea și nu o lasă să cristalizeze. De asemenea, lemnul de brad
nu se rupe dintr-o dată, el este format din mai multe straturi și avertizează
din timp dacă sunt tensiuni care pot provoca rupturi.
Într-o nișă săpată în sare în peretele estic al Sălii de Apel, se află
Altarul, locul de rugăciune al tăietorilor de sare și locul unde renăștea
speranța și credința pentru vremuri viitoare mai bune. Legenda spune că, într-o
dimineață, ciungul, un muncitor în vârstă care suferise un accident în
Salină, responsabil cu aprinderea torțelor din mina în fiecare zi, a simțit
prezența lui Dumnezeu. A văzut pe acel perete de sare, la lumina torței, chipul
Maicii Domnului, care îl ținea în brațe pe pruncul Isus. Fiind foarte
credincioși, oamenii au hotărât să sape altarul în acel loc, unde, în fiecare
dimineață, preotul Salinei ținea o slujbă, pentru a fi protejați cu toții.
O cameră ce găzduiește puțul de extracţie prin
care sarea exploatată în mina Rudolf era transportată pe verticală, până la
nivelul Galeriei Franz Joseph.
Puțul de extracție de aici face legătura între
galeria de transport Franz Josef și vatra minei Rudolf. Are 87 m adâncime și
este împărțit în 3 zone: două destinate transportului sării exploatate în Mina
Rudolf și o parte în care se află scările folosite pentru circulația
muncitorilor. Aici se păstrează și acum un scripete vechi, din lemn, utilizat
la săparea puțului. Urmele trecutului dăinuie la tot pasul. Sus, în tavanul
camerei, deasupra puțului, se vede și acum locul în care a fost săpată o turlă
de 10,5 metri, în care au fost montate două molete – niște scripeți din oțel –
care sunt funcționale chiar și în prezent, cu toate că au fost amplasate acolo
acum mai bine de 150 de ani, tocmai în 1864.
Vasele de extracție folosite erau de forma unor saci mari, confecționați
din piele de bovine. Sub molete, sau scripeți, cum se mai numesc, erau montate
niște dispozitive pentru mutarea vaselor de extracție din puțul de extracție,
până pe rampa de descărcare. De aici, bulgării de sare erau încărcați în
vagonete și erau transportați pentru a fi depozitați în magaziile din Turda
Nouă. Aceștia erau transportați pe calea ferată îngustă, iar vagonetele erau
trase de cai. O poveste veche, dar care a rămas vie până azi.
Povestea procesului de extracție a sării
continuă în Mina Ghizela.
Pentru transportul sării între mina Ghizela și galeria de transport Franz
Joseph, au fost săpate două camere tehnice, una care să adăpostească crivacul
și una amplasată la rampa superioară a puțului de extracție.
Mai târziu, în 1992, când Salina și-a deschis
porțile curioșilor vizitatori, aceste două camere au fost unite, ducând la
formarea camerei ‘Staționar’ pentru tratamentele balneare.
Sarea înseamnă sănătate, vindecare. Un refugiu pentru cei care caută o oază
de sănătate. Salinoterapia e benefică pentru cei mici și cei mari, ca metodă
alternativă, dar și complementară, de prevenire și tratament pentru diverse
afecțiuni.
Salina Turda ascunde de ochii vizitatorilor
încăperi menite să îi sporească misterul.
Mina Anton este un astfel de loc, o cameră de
exploatare izolată, fără galerii de legătură spre celelalte lucrări miniere din
Salina Turda.
Exploatarea sării din Mina Anton, unde extracția
a atins adâncimea de 108 m, a fost oprită în anul 1862, sarea având un
conținut ridicat de argilă.
Cazari:
CASTELUL PRINTUL
VANATOR 4****
2 nopti cazare - camera dubla standard -580 lei(tarif valabil pana la 31.05.2021)
PENSIUNEA PUSCA SI CUREAUA LATA 3***
2 nopti cazare - camera dubla standard -340 lei (tarif valabil pana la 20.12.2020)
Pensiunea Edy 3***
2 nopti cazare - camera dubla standard - 480 lei
Rezervari la Agentia Gorj Turism - 0253 22 74 35; 0745 30 44 77 si pentru urgente 0723 38 73 73.
Băile Tușnad , 
